Mustrări de conștiință

Trebuie să încetez naibii să mă gândesc la tine orice, oricând fac. Nu-i sănătos şi simt c-o iau razna deja. Mă distragi. Mă distrugi. Două feţe ale aceleiaşi monede. N-am acum timp să-mi pun fericirea în balanţă şi să pariez pe tine, nu cu jobul şi dizertaţia şi tot haosul ăsta emoţional în care sunt prinsă şi care mă trage la fund ca o apă mâloasă. N-am emoţii de dat, n-am sentimente de investit în ceva ce nu există nici măcar la nivel de ipoteză de cercetare. E cel mai prost moment posibil în lumea mea devastată de probleme şi nu vreau, nu te las să mă faci să-mi pierd capul când raţiunea e singurul lucru care mă ţine în frâu zi de zi să nu cedez. Simt că-s într-un malaxor şi cineva l-a dat la o viteză prea mare pentru cât pot eu să suport. Mă simt puerilă, zici c-am iarăşi opt’şpe ani cu-atâta gelozie şi stări de spirit contradictorii şi…Nu pot aşa. Eşti exact genul de care mi-am promis că o stau departe pentru ca mi-am luat-o de prea multe ori. Eşti făcut bucăţele, fărâmiţe şi totul în mine strigă instinctiv ‘’Repară-l, are nevoie de tine!’’. Dar ştiu că mâinile mele o să lipească piesele şi tu vei fi plecat odată ce adezivul se va fi uscat pe crăpături, pentru că oamenii ca tine nu-s făcuţi să stea în refugii prea mult timp, iar eu sunt doar insula de pe mare unde-noptezi să-ţi tragi sufletul între două expediţii. Tu n-o să rămâi şi eu nu ştiu dacă pot să mai urmăresc pe altcineva dispărând în zare după ce i-am dat tot ce aveam. Nu-i mult, oricum nu prea mi-a mai rămas nimic după ultimele luni în iadul ăsta devenit viaţa mea, dar îs prea frântă ca de data asta să-mi refac iar ţesuturile să fie funcţionale după ce cineva, o persona, mă destrămă. De-asta mă-nconjor în ceaţă rece şi te las să treci cu pluta dincolo de malul meu cu potenţial salvator, plutind tot înainte în derivă. Imi pare…rău, nici nu ştii cât. Te va salva altcineva, sunt sigură. Si o să încerc să nu mă gândesc la cum o să mă simt când o altă Ea va face asta.

Reclame