Cugetări despre paradis

Nu știu cum arată raiul, dar mi-l imaginez ca pe o plajă nesfârșită unde faleza înaltă se îmbină cu marea, sus-jos. Se-aud liniștit valurile și-i plin nisipul de scoici – mari, frumoase, albe. Abia adie vântul. Se-aude trenul sunând, prelung, departe, duce turiştii spre vară şi călătorii necunoscute şi tu ai un chicotit ştrengăresc – nu-i tura ta asta, azi eşti liber. Pe apă plutesc liniștite lebede, multe, multe lebede. Tu le arunci pâine și râzi ca un copil în timp ce muști și tu dintr-o bucată. Ești îmbrăcat lejer, de plajă și la gât îți atârnă șiragul de scoici pe care n-am mai apucat să-l terminăm împreună. Ochii tăi sunt iar strălucitori, ochi verzi de broscoi cum le spuneam de-atâtea ori și tu ești iar plin de energie, înoți cu capul la fund și alergi și te trântești în nisip la soare pentru că niciodată nu vrei să stai pe şezlong, decât poate să-ţi usuci stropii de mare din păr. Undeva pe nisip e undiţa, cândva, poate mai încolo o să-ţi pui şapca şi-o să mergi pe dig să vorbeşti cu pescarii şi să prinzi unu’ doi guvizi cărora o să le dai în cele din urmă drumul. Eşti liber şi e plaja ta şi vara ta eternă şi de sus, de pe faleza mult prea înaltă care ne separă, pot doar să te privesc cum te-nroşeşti ca un rac la soare, căci nu mai pot cobori în fuga prin nisip spre tine şi tu să mă ţii de mână să înot, să mă stropeşti cu apă când eu nu vreau să mă ud la păr şi să-ţi beau fără să cer voie din berea fără alcool în timp ce vorbim despre viitorul pe care-l visezi pentru mine. Eşti o apropiere, dar eşti şi-o depărtare, se simte prea aievea ceva ce nu mai am şi-o viaţă-ntreagă fără tine e prea mult, e-o linie nesfârşită de apă – a mării noastre, tati- şi ştii bine că eu nu ştiu să înot. Cum să fac să nu mă duc la fund fără forţa ta care să mă îndrume mereu înapoi spre siguranţa malului?

Nu știu cum arată raiul, dar sper că râzi la fel de mult şi-acolo şi că ne iubeşti la fel de mult. Iar dacă sufletul tău se va-ntoarce la mine, știu că va fi sub formă de lebădă care-şi întinde aripile şi de valuri care se lovesc de picioarele goale vara la Costineşti şi de pescari pe care-i văd solitari pe diguri, arşi de soare dar atât de cu marea în suflet.

Reclame