Limitele tale

Tu păşeai, eu păşeam şi

Ne-am întâlnit.

Te-am simţit imediat, erai încolţit într-un hăţiş de umbre

asemeni unei căprioare orbite

de lumina unor faruri pe-un drum ferestier.

Erai obişnuit cu gândirea practică şi discuţii cu greutate,

cu gândirea nihilistă şi să faci

tot ce-ţi trecea prin minte.

Fără pauze. Fără priviri în lateral suficient de lungi încât

inima ta să se deschidă în faţa miracolelor, simple,

ale vieţii.

Iarbă crescând.

Ciripit de mierlă.

Bebeluşi râzând.

Soare.

Tu nu crezi în miracol. Eu cred

că totu-i (doar) un miracol.

Tu crezi în logică. Eu cred

în tumultul energiei neîntrerupte curgând

în noi.

E tragic.

Dar alături de mine apucai

să-ţi tragi sufletul, te simţeam inspirând

iar şi iar, cu nesaţ şi-ţi zăream

luminiţele din ochi chiar şi atunci când nu te priveam direct.

Şi am crezut că tu eşti la fel de onest, de transparent, de strălucitor precum

luminiţele din ochii tăi când viaţa te lovea cu toată forţa intensităţii ei minunate.

Iar când mi-ai întins mâna şi mi-ai cerut

să păşesc cu picioarele goale în cerc alături de tine, am păşit încrezătoare,

încoronată de prospeţimea încrederii în tine şi-ntr-un nou

început de ciclu.

Şi am putut simţi fascinaţia ta atunci,

Cât de revigorant ai spus că-i e pentru tine să ai alături pe cineva care

renunţă la ziduri când e cu tine.

Ceea ce nu ai înţeles tu e că

sunt ziduri prea învechite ca să se dărâme şi pe care focul

nu face decât să le-ntărească şi mai mult.

Am foc în inimă şi arde.

Neobosit.

Şi nu vreau să torn apă peste el sau să fug

când universul şi lumea şi insecurităţile mă ard şi doare.

Cercul meu e o pentagramă, o inimă e-n centru şi eu

nu vreau să-mi trăiesc viaţa, împietrită,

în afara ei şi-a timpului.

Era obositor pentru tine şi-oricum tu

nu erai obişnuit cu onestitatea radicală a acceptării sentimentelor de la care eu

nu iau niciodată pauză.

Ştii, eu chiar iau în serios traiul de zi cu zi şi existenţa

în acest trup trecător prin care curge energia.

Te uiţi la mine şi vezi

o inimă care clocoteşte în ritm de foc şi restul apă.

Ia un pahar şi bea, dacă ţi-e sete şi-apoi, dragul meu vânător cu ochi de căprioară oarbă,

mergi mai departe cu fricile tale umbrindu-ţi calea.

 

Anunțuri