Ruptură. De corzi

Simt tot mai des, în mine, cozile arcuşurilor plesnite atârnând greu deasupra sufletului afundat în beznă. Ceva a cedat acolo înăuntru, ceva ca o lamă răsucită interior de o mână priceput răuvoitoare şi-acum e dezintegrare peste tot. Prezentul, viitorul, toate s-au dus naibii, prăbuşite într-un soi de indiferenţă -a mea- faţă de propria-mi fiinţă. Doare totul, până şi să trag aer în piept, doare dar sunt prea laşo-masochistă să mă opresc. Să opresc totul. Nu, nu mă privi aşa cu regret, ştiu că nu (re)simţi nimic, nicio fărâmă din undele cutremurului ăstuia de zi cu zi din mine, tu eşti doar un chip de lut cu ochi goi într-o mare de atâţia străini şi eu nu vreau mila ta rece, căci mâna ta pe fruntea mea ar atârna cu greutate de piatră, vorbele tale plecând înspre mine ar porni cu violenţa ciorilor care se năpustesc să scoată ochii prăzii, braţele tale în jurul meu ar fi zid de fier ridicat înalt, prea strâns, în jurul unui claustrofob. Eşti şi tu ca ei, ca toţi, o bucată indiferentă de carne şi-atât. Iar eu, eu sunt numa’ o stea stinsă în care-a pocnit, dezmembrându-se, visul armonios al muzicii de a fi. Și lipsa lui doare, ştii, acum nu mai visez, nu mai vreau nimic şi pe nimeni, iar mâinile mele, înfăşurate cordon în jurul corpului ăstuia în care sunt de-atât-amar de vreme prizonieră, caută rămăşiţele arcuşurilor desfigurate, încercând, mecanic, să le înnoade. Normal că nu le iese, ce proaste jalnice mai sunt şi ele, ce-i stricat e bun de dus la groapa de gunoi şi-nlocuit cu alteva, nu recondiţionat, niciodată recondiţionat.

Și nu vreau ca tu să mă repari, om cu chip de lut şi ochi goi, nu e nimic în mine în care să merite să investeşti, nimic, du-ţi în altă parte banii, omenia, empatia. Căci eu, eu n-am nevoie de nimic altceva de la tine decât să-nchizi, abandonat, asupra mea, capacul de la ghena de gunoi, locul unde sfârşesc păpuşile stricate şi oamenii ca mine.

broken

Anunțuri