Tu oricum vei sfârşi cu alta

Când ai plecat era seară şi toamnă şi vânt.

Ai pornit păşind apăsat spre staţia

de unde-ţi luai de obicei autobuzul spre casă,

Doar ce-ţi luasei rămas-bun de la mine,

Atingerea buzelor tale pe fruntea mea  era încă caldă, încă vibra

împreună cu tendoanele inimii prea îndrăgostite,

Pe-atunci nu ştiam, nu bănuiam măcar

că tu oricum vei sfârşi cu alta.

Am tăiat cu marker negru data din calendarul agăţat pe uşă,

Una, două, trei, număram conştiincioasă

zilele fără tine aşa cum număram altădată

zilele pân’ la Crăciun,

Doar că acum singurul cadou din camera duhnind sărat a lacrimi

era conştiinţa faptului că

tu oricum vei sfârşi cu alta.

A trecut timp de-atunci, mult, nu ştiu cât,

In lume s-au întâmplat atâtea, chiar ieri

a fost iar carambol pe A2

şi-n Parlament au aprobat ăştia luna trecută legea lui Dragnea,

Vin de-acu’ ninsorile că e deja decembrie şi eu

am dat peste cap atâtea pahare de merlot  în nopţile solitare

să alung gândul ăla că

tu oricum vei sfârşi cu alta.

Trec zilnic prin gară, ştii, lucrez în zonă şi

în goana mea avântată printre necunoscuţi, atâţia, cu care mi se ciocnesc paşii

tocurile cizmelor negre bocăne pe asfalt, toc-toc, şi mie

mi se mai pare uneori că-ţi zăresc chipul printre-al lor.

Nălucă.

N-am să te văd niciodată coborând din trenul ăla atât de familiar, pe peronul unei gări ce nu e

gara magică din Harry Potter,

N-ai să vii pentru că scenaristul a vrut ca

tu oricum să sfârşeşti cu alta.

Dar e tot mai comod fără tine, e tot mai bine,

Cred că timpul şi-a făcut în sfârşit treaba aia a lui

de care pomenesc atâta citatele post-iubire,

Atingerea buzelor tale pe fruntea mea  s-a uscat

ca o coajă de portocală când dă de căldură,

In mine nu mai bocăne paşii amintirii tale, te-ai dus, Năluco, şi eu

Eu nu mai mor

de fiecare dată când îmi vine-n minte, ca un reminder, că

tu oricum vei sfârşi cu alta.

hqdefault

Reclame