TREBUIA SĂ FII TU

Mai fusesem îndrăgostită până la tine, nu e ca şi cum tu ai fi fost primul, dar niciodată înainte nu simţisem aşa. Sau atât. Nu ai făcut nimic special, doar ai fost tu, atent, răbdător, de o galanterie pe care o credeam pierdută din vremea cavalerilor în armură,  iar eu nu m-am putut abţine să nu te plac. Prea mult, atât de mult. Trebuia să fii tu, ştii, te simţeam acolo dincolo de bariera sângelui, în suflet şi voiam să fii tu iubirea aia pe care am tot aşteptat-o. Zâmbetul tău şi râsul necontrolat şi atitudinea aia a ta dezinvoltă, nu aş fi vrut să pierd toate astea. De fapt, nici nu ştiu cum te-am pierdut, doar m-am trezit într-o zi fără tine şi era totul incolor, iar în mine pustiiseră câmpiile fericirii. Nu ne-am mai văzut şi să învăţ să trăiesc fără tine a fost ca şi când aş fi învăţat să păşesc din nou, cu săptămâni de dezechilibru şi plâns şi nesiguranţă. Cumva însă, cu toate că m-am pus apoi pe picioare, am sperat că, atunci când ne vom revedea, lucrurile între noi nu vor sta…aşa. Am sperat că-mi vei zâmbi din nou şi vom râde şi ne vom regăsi unul pe altul în ciuda timpului care va fi trecut. Am sperat că, atunci când privirile ni se vor întâlni, în ochii tăi va fi scânteia aceea electrică şi că tu vei reuşi să vezi dincolo de aparenţe, să înţelegi că n-am vrut să pleci şi că te-aş vrea înapoi. Dar ne-am întâlnit şi între noi nu era decât distanţă, dureroasă, amară, densă. Erai un străin, un străin cu care-am împărţit atâta, un om pe care l-am iubit şi-n care acum căutam lucruri pe care să le iubesc, dar am găsit doar un hău imens,  care m-a speriat. Aşa ai fost întotdeauna oare, mă întreb, aşa ai fost şi nu mi-am dat eu niciodată seama? Unde s-au dus amintirile cu noi, planurile, visele, unde te-ai dus tu, om frumos şi (cândva) drag? Mi-a fost aşa de dor de tine şi-am crezut, prosteşte, că te voi vedea şi dorul se va potoli şi că noi doi vom sfârşi împreună. Dar nu a fost aşa, pentru că nu a fost iubire. Doar oameni între care a fost iubire se pot regăsi peste ani şi să descopere, încă vii, sentimentele de altădată. Dar tu nu m-ai iubit pe mine, nici nu ştiu dacă ţi-a păsat vreodată de mine, iar eu, eu nu ţi-am spus niciodată ce simt pentru că nici n-am ştiut, atunci, că aşa se simte iubirea.  E prea târziu şi-a fost prea târziu pentru noi încă de la început. Şi-mi pare aşa de rău, ştii, şi nu ştiu ce să fac cu toate emoţiile astea pe care le port strânse în  mine. Pentru că acum ştiu că nu ne-am potrivi niciodată şi cumva, asta mă linişteşte şi mă consumă pe dinăuntru în acelaşi timp.

must.jpg

Reclame