Incursiune în sufletul tău

Sufletul tău e mic cât o cutie de chibrituri rătăcită într-un buzunar de jeanşi mult prea uzaţi  şi-n care nu a mai rămas nici măcar un singur băţ, să n-ai ce aprinde când ţi-e frig sau când e întuneric sau când pur şi simplu vrei să te rogi. E gol între pereţii de carton turtiţi de apăsarea cusăturii de la buzunar, e-un gol îngust şi deşertic în care emoţiile îşi pierd ecoul şi intensitatea şi suflul şi se lovesc claustrofobic de ziduri încercând să evadeze, biete prostuţe, nu ştiu că sufletul tău e împânzit de plase de arahnidă care rup, flegmatic, aripile lor de fluture. Măcar dacă ai avea închis în suflet un labirint, să ştii că ai unde să te pierzi, să merite rătăcirea asta de Ulise prin cotloanele tenebroase, dar tu nici măcar asta nu oferi, sufletul tău e-o banală cameră cu patru pereţi rectangulari, nici n-ai unde să-ţi întinzi braţele în lateral că degetele se lovesc, limitat, de tencuială, iar sub unghiile care încearcă, zadarnic, s-o scrijelească, apare, cald, sângele. E dureros de simplu sufletul ăsta al tău, epurat de mistere ca o fântână secată cu mult înainte de vreme şi devenită peşteră pustie. In tine nu-i vie nicio taină; toate- dacă au fost cândva pe-acolo-şi-au dat duhul înăbuşit, asfixiate de igrasia din cutie. Eşti un ucigaş, domnule, dincolo de martiriul, deplin asumat, al existenţei tale cea de toate zilele. Eşti Valea Plângerii din basmele copilăriei, ruină care ruinează întru eternitate pe oricine şi-ar propune, neghiobeşte, să vrea să te salveze de-un blestem cu care te-ai blestemat singur. Eşti un biet daimon care nu mai poate să ardă decât prin sex sleit de facultatea de a simţi altceva în afară de  satisfacţia contorsionată a trupului, eşti o cauză pierdută încă de dinainte de a începe, măcar, lupta. Of.

…sufletul tău e mic cât o cutie de chibrituri rătăcită într-un buzunar de jeanşi mult prea uzaţi  şi-n care nu a mai rămas nici măcar un singur băţ, iar eu, o recunosc, nu am cum să te fac să arzi.

he

Anunțuri