Nu eşti

Ai venit într-o dimineaţă când soarele nu era încă pe cer, darămite la mine în suflet  şi de departe, până să ajungi, ţi-am perceput doar umbra, mândră şi războinică şi neînfricată. Pe capul ei întunecat, coiful de cavaler se simţea însetat de aventura cuceririi morilor de vânt şi-n mâna ta încordată lancea strălucea cu lamă promiţătoare de victorii dintre cele mai măreţe. Aveai pasul hotărât, mergeai încet dar sigur, un picior înaintea celuilalt în unghi drept, era ca şi cum îţi calculai matematic fiecare bucăţică de teritoriu câştigat pentru a ştii precis cât mai ai până la trofeu. Vântul îţi purta înspre mine cântecul de glorie pe care-l intonai vesel şi atât de masculin, nu te pricepeai să cânţi dar compensai prin forţa interioară strecurată picurat în cuvinte, care deveneau grele şi importante şi convingătoare. Şi ochii tăi, oh, ochii tăi nu priveau decât în faţă, direct, provocator, vedeam în ei primele raze ale răsăritului şi promisiunea cruciadelor în doi. Veneai şi-mi doream să vii mai repede, îmi doream să-l cunosc pe posesorul umbrei aceleia neînfricate care, ca şi mine, râvnea la glorie şi la îndeplinirea propriilor obiective îndrăzneţe, care visa să edifice cetăţi şi să salveze oameni şi civilizaţii, să smulgă zeilor plăcerea luptei pentru ceea ce-ţi doreşti şi extazul reuşitei în iubire. Veneai şi-mi doream să fiu a ta, să-mi luminezi noaptea irişilor cu soarele tău, tu m-ai fi scos din templu şi eu ţi-aş fi încredinţat trofeul pe care zeii mă sortiseră să-l păzesc întru slava lor, aş fi mers cu tine, lângă tine în cruciade şi-am fi reclamat împreună toate victoriile lumi, până ce am fi câştigat totul. Şi ai venit, tot mai aproape în fiecare zi, până când am fost faţă în faţă, îţi simţeam răsuflarea lovindu-mi-se greu de chip şi ochii mei se căscau, hăuri, înspre tine, nu-mi venea să cred că soarele din ochii tăi era doar simplu foc de paie şi coiful de pe capul tău doar o pălărie din carton grosolană. Ai întins braţele să mă cuprinzi, m-ai tras înspre tine şi te-am simţit lipit de mine fără vlagă, unde îţi erau forţa şi determinarea şi veselia, erai doar un actoraş  imitând ieftin un cavaler de roman, ah, sperasem atât să fii Eroul şi nu erai. Nu eşti. Aşa că m-am retras pe soclu-mi când tu ai înşfăcat trofeul şi te-ai grăbit cu el afară, fără să te întrebi nicio clipă de ce eu, Păstrătoarea, nu am încercat măcar să te opresc. Aveai să descoperi curând că zeii detestă ne-Eroii  şi-i trăznesc fără excepţie pe toţi încă dinainte să atingă ultima treaptă a templului. Şi mie n-avea să-mi pară măcar rău pentru tine, Impostorule.

hero

Reclame