Ce voia ea

Când Sandra a luat decizia să dispară din viaţa lui Alex, a făcut-o aşa cum făcuse toată viaţa lucrurile pe care le avusese de făcut: cu bun simţ, silenţios şi fără să întoarcă vreun miligram de secundă capul înapoi. Işi strânsese hainele, zâmbetele amuza(n)te şi feminitatea şi, cu ele îngrămădite în valiză, se cărase într-o dimineaţă friguroasă de vară  când el nu era acasă, lăsându-l pe bietul bărbat bulversat de o singură întrebare devenită laitmotiv: „De ce?”. Totul merge bine între ei, cugeta el tolănit pe canapeaua din salon, în timp ce dădea  pe gât o bere rece. Ea era mereu acolo, sporovâind veselă despre nimicuri, alintându-se şi gata să-l alinte şi pe el, fremătând ca o trestie de zahăr  atunci când o atingea, descompunându-se, big-bang în miniatură, până în cele mai mici particule când era în ea. Uneori îl plictisea cu tot activismul ăla al ei, mereu concepând planuri, mereu agitându-se să facă lucruri pentru ea, pentru ei sau pentru alţii, de parcă nu putea să stea şi ea naibii pur şi simplu liniştită. Il plictisea şi că era atât de visătoare, cu ochii ăia mari ai ei care una-două deveneau reflexivi când îşi imagina scenarii prea fantastice pentru realitatea (lor) obiectivă. Nu era practică deloc Sandra, seara după ce şi-o trăgeau se cuibărea la pieptul lui ca o pisică şi-i asculta serioasă bătăile inimii, el ar fi vrut să se dea jos din pat să bea ceva în loc s-o ţină prelung în braţe ca pe un copil răzgâiat şi răvăşit emoţional, dar nu, ea se agăţa de el c-un soi de dependenţă  sentimentală pe care el o găsea melodramatică, ce naiba, femeie, mai lasă sentimentalismu’ că mi se face acuma rău de la atâtea dulcegării. Avea ea un mod al ei de a fi, n-ai să vezi, apărea din senin în spatele lui şoptindu-i un „Te vreau…” şi el deja îşi dădea jos tricoul şi-apoi ea adăuga ceva stupid de genul „…pentru totdeauna” şi lui i se ducea imediat tot cheful, nu putea şi ea să tacă din gură şi să nu-şi mai facă planuri idealiste de viitor cu viaţa lor de cuplu, că doar, de, naiba ştie ce-o mai fi şi mâine. Se-obişnuise cu ea totuşi şi ea se-obişnuise cu el, era mereu liniştită şi cumva politicos docilă şi nu se certaseră niciodată. Apoi, de pe-o zi pe alta, ea pur şi simplu se evaporase ca şi când nici n-ar fi fost. Nu, nu-i părea rău că doar, femei există, domnule, pe toate drumurile şi el era totuşi cineva după care să întorci capul pe stradă, da’ ar fi putut măcar să-i spună şi lui ce dracu’ se-ntâmplase sau când, să nu rămână aşa, cu întrebările…Insă Sandra tăcuse cu un scop şi el intuia, în serile când depăşea cu mult numărul dozelor de bere, că motivele plecării ei erau legate de ceva numit „dragoste”. Şi tot în serile alea când orgoliul masculin se pleca sub aburii alcoolului, îşi simţea corpul tânjind după atingerile ei drăgălaşe şi-şi dorea, trecător, s-o aibă lângă el pentru ceva mai mult decât sex.

sex

Reclame