Making wishes

Mi se întâmplă când merg pe stradă cu muzica zbierând în căşti sau la shopping când în cabina de probă rămân priving lung la reflecţia în ţoale noi din oglindă sau când, uitându-mă seara cu tata la televizor la emisiunile de politică, bărbia îmi cade uşor în piept şi pare că ascult concentrată sau când, întintinzându-mă noaptea în patul prea mare, îmi trag pilota adânc peste urechi să nu mai aud tunetele şi freamătul ploii de afară. E un soi de emoţie care învăluie în tăcere goală bătăile inimii şi mă face să înghit în gol cu neliniştea tensionată a unui copil lăsat pentru prima oară singur acasă de ai săi. Ĩmi încercuiesc atunci corpul cu braţele, cât pot de strâns, şi stau aşa, neproductivă, doar gândind. Doar dorind să-mi pot deschide, cu un cleşte, pieptul şi să las să iasă, afară, tot prea mult-ul. Toată insecuritatea, toate grijile şi fricile care mă inhibă şi mă blochează şi mă fac să acţionez ca şi cum n-aş simţi nimic. Ĩntre noi fie vorba, cumva mi se pare că simt prea mult şi asta, uneori, mă sperie. Am atâtea lucruri în mine pe care aş vrea să le ofer şi nu prea ştiu cum. Dacă aş da frâu liber celei care sunt dincolo de cine pretind a fi, aş îmbrătişa oamenii fără motiv, doar pentru a le simţi, câteva clipe, bătăile inimii aproape şi-a creea, astfel, conexiuni. Le-aş cumpăra cadouri non-stop, nu cine ştie ce, nişte macaroons sau nişte flori sau vreo carte pe care s-o consider semnificativă şi le-aş oferi doar pentru surprinderea copilărească de a primi un cadou fără nicio ocazie. Le-aş spune cu adevărat la ce mă gândesc când sunt îngândurată, le-aş spune că mă simt mai mereu singură şi că nu mă simt eu, le-aş spune despre viaţa pe care o visez şi familia pe care vreau să mi-o construiesc peste ani, le-aş spune cât de nesigură sunt în momentele alea când pare că sunt cel mai stăpână pe situaţie, le-aş spune câtă nevoie am de ei şi de prezenţa lor, că vreau să fie aici 24/24 dar că mi-e frică să nu-i intoxic cu afecţiunea mea şi de-aia o reprim, le-aş spune că mi-e teamă că n-o să ajungă să mă iubească nimeni niciodată pentru că sunt dificilă şi complicată, aş vorbi dar i-aş şi asculta pe ei şi problemele lor şi-aş încerca să-i ajut, dacă tot dau rateuri în viaţa personală, măcar pe alţii să-i ridic de jos când le tremură genunchii. Mi-aş dori ca oamenii să se uite la mine şi să-mi spună „Te văd” şi să nu fie dezamăgiţi de ceea ce descoperă. Mi-aş dori ca tu, iubire, mai ales tu să nu mai pleci, să mă ţii în braţe şi-n nopţile cu ploi, dar şi în cele fără, să stăm trup lângă trup şi să vorbim sau să privim tavanul şi doar să fim, să fim, să fim. Am putea colinda, exploratori, lumea sau am putea sta în dormitorul meu ca într-un buncăr, noi doi şi lumea noastră mai mult decât suficientă. Pentru mine, atât ar fi perfect. Dar nu şi pentru tine. Şi încă o dată, trebuie să mă prefac că sunt ok cu asta.

wish

Reclame