Thinking of you

Ea închidea uneori ochii şi se gândea la tine. Incerca să-şi amintească forma feţei tale, dacă era într-adevăr ovală sau doar prelungă, încerca să-şi amintească nuanţa ochilor tăi, dacă era albastru pur sau bătea înspre turcoaz, încerca să-şi amintească modelul  complicat de pe inelul degetului mare şi cum muşcătura lui metalic de rece contrasta cu fierbinţeala mâinii tale când se strângea deasupra mâinii ei, încerca  să-şi amintească nuanţele parfumului tău îşi dorea să-i fi trecut prin cap să-şi treacă mai des mâinile peste obrajii tăi înăspriţi de barbă şi să-ţi simtă muşchii feţei zvâcnind sub degete în timp ce ţi se forma zâmbetul ăla de înţelegere tainică a lumii, de complicitate cu universul, de cochetare cu ea şi cu viaţa…Incerca să-şi aducă aminte de fiecare moment când aţi fost doar voi, cu voi, între voi şi se simţea ca şi cum asflatul se lichefia şi timpul se comprima şi totul devenea discuţie profundă între suflete. Işi amintea de seara aia de toamnă când merseserăţi în microbuzul ăla aproape gol, voi doi pe locurile din spate şi ea-şi pusese capul pe umărul tău şi te-ntrebase dacă-i ok şi-ţi simţise zâmbetul în păr când îi răspunsesei că te-ai putea obişnui cu asta, seara aia i se părea cumva cea mai frumoasă dintre toate ale voastre deşi nu se-ntâmplase nimic special, deşi atunci în microbuz simţise conexiunea dintre voi şi, de teamă să n-o curme cu buzele, deşi ar fi vrut atât s-o curme cu buzele, nu se mişcase până nu a trebuit să coborâţi. Işi mai amintea şi cum, la prima voastră ieşire, aţi mers de nebuni kilometrii întregi prin vânt care bătea spulberat nisipiul printr-o statiune goală şi deşi nu fusese sigură că, acceptând ieşirea, procedase bine, când te văzuse aşteptând-o la locul de întâlnire, în puloverul ăla al tău de un albastru pufos şi cu geanta de muncă pe umăr, pur şi simplu i se duseseră naibii toate îndoielile.  Işi amintea cum vorbeaţi ore-n şir, banalităţi şi filosofii, şi seara înainte de somn deveneaţi amândoi copii alintaţi şi doar distanţa vă împiedica să aruncaţi cu perne unu-ntr-altul până v-aţi fi prăbuşit pe covor în hohot şi ninsoare de pene, îmbrăţişaţi. Da, să ştii, ea îşi amintea tot, cu precizia aceea specifică femeilor care parcă au buton de reload precis când cine vorba de amintiri. Si o enerva că îşi amintea tot. Ar fi vrut să scotă banda din casetă şi să nu-şi mai amintească nimic din epoca aceea când sufletu-i era o mare vată pe băţ, roz. Ar fi vrut să nu se mai gândească la tine, deloc şi raţiunea ei îţi spunea „adio, mergi cu bine” în fiecare dimineaţă, iar inima te reprimea seara, când capul pus pe pernă îşi trimitea, năvalnice, gândurile spre tine.

Ea închidea uneori ochii şi se gândea la tine. Şi de fiecare dată continua să doară.

almost

Anunțuri