Eutanasiere

Vârful acului înţepase steril carnea, nu până la lacrimi, ci doar până la scâncet-unul abia schiţat. Ştiau ce fac. Ştiau ce-i fac. Şi-aveau motive. In dimineaţa aia, muşcase până la sânge mâna întinsă înspre capu-i. Iar. Ĩşi turnase întreaga furie în muşcătura care venise incisiv, c-un soi de instinct de exterminare a celuilalt ce se naşte din seninul, doar aparent, al unei existenţe îndelung interiorizate. Voia să vadă sânge, roşu care să-i arate că şi alţii pot suferi. Voia să simtă în gură, pe ascuţişul smalţului, amar ca  de metal, care să acopere, măcâr preţ de-o-nghiţitură, amarul eternizat al eşecurilor. Voia masacru, o distrugere fără empatie a corpurilor şi a sufletelor din juru-i, să le vadă mutilate şi cangrenate  aşa cum seara, când pleca tâmpla pe plat, îşi simţea lumea în creieri. „Ce dulce e!”, spuneau ei toţi, (d)întotdeauna, întinzând degetele să mângâie, să dezmierde trupuşorul  încordat din faţa lor. Erau obişnuiţi să-i lase, să le accepte atenţia, prezenţa. Şi dintr-o dată s-au trezit muşcaţi. Nu mârâială, nu avertismente, pur şi simplu îi privise într-o zi cu ochi de bestie, în care nu mai regăseau nici măcar recunoaştere. Ii renega, pe toţi îi renega. Din cauza unui singur om care aruncase cu pietre, acum respingea umanul în integralitatea lui variată. Ştia că toţi au pietre- în genţile prea scumpe, în torpedourile maşinilor prea luxoase, în sufletele prea egoiste-şi mai ştia că e doar o chestiune de timp până mâinile lor s-ar fi întins după ele să le arunce, până când greutatea rocii lor s-ar fi lovit de greutatea atârnând greu a fiinţei sale şi i-ar fi rablagit-o. Or, tot ce avea era deja rablagit- carne, organe, simţuri-, nu era nimic sub care să nu fi existat tumoarea vânătăilor. Nu mai voia. Nici pietre, nici să existe, nici nimic. Muşca mâini şi aştepta salvarea ochilor închişi înspre uitare. Şi parcă eutanasierea nu fusese niciodată mai eliberatoare. Căci, aplecându-se cu mâini de doctor asupra unei fiinţe rablagite, dezlega cu vârf de seringă lanţurile greutăţii ce păstra lipit de pământ sufletul prizonier şi reda umanul uşurătăţii sale de drept.

Anunțuri