Scrisoare către Moş Crăciun

Dragă Moş Crăciun,

 

Anul acesta avem o problemă: nu mai cred în tine. Nu mai cred în oameni de fapt, iar tu, cu toată magia ta de la Polul Nord, nu eşti, la urma urmei, decât un  om. Iar oamenii, prin esenţa lor,  sunt efemeri- în Viaţă  şi în vieţile altora.  Te întrebi probabil când am devenit aşa de sceptică, mai ales dacă te gândeşti la faptul că sărbătorile de iarnă erau preferatele mele dintotdeauna şi-n perioada asta a anului eram mereu plină de entuziasm în ciuda a toate. Nici eu nu ştiu, Moşule. Ştiu doar că mă regăsesc eu pe mine incapabilă să mai simt. Nu mai râd, nu mai mă bucur din nimicuri, nu mai pot să îmi păstrez echilibrul. E adevărat că am intrat într-o zonă de călduţ, dar am amorţit aici, în colţişorul ăsta unde doar îmi cuprind genunchii cu braţele şi continui să exist cu resemnare, zi după zi.  Ascult, zâmbesc, încuviinţez, dar nu mai vreau să mă implic în nimic, nu mai vreau să am visuri. Nu mă mai simt eu, în mine e calm şi totuşi haos. Mi se pare că orice aş face e pierdere de timp şi motivaţia zace undeva leşinată, aşteptând să-i fac resuscitare. Mă simt singură, Moşule, chiar şi cu oameni în jur nu pot scăpa de senzaţia asta că nu sunt un om bun, ergo nu merit să mi se întâmple lucruri bune. Mi-e dor de mine de astă vară, înainte să fi vrut să-mi schimb felul de a fi, înainte de-a-mi da singurătatea şi pacea şi echilibrul pe iluzii stupide de care nici nu aveam nevoie.  Vreau să fiu bine, Moşule, nu mă pot gândi la altceva şi nu am nevoie de nimic altceva de la tine. Vreau să reîncep să cred în mine aşa cum ştiu că tu nu ai încetat să crezi, vreau să nu mă mai doară liniştea şi să nu-mi mai fie dor de o lume în care ştim amândoi, raţional, că nu îmi era bine oricât aş fi jucat teatru. Visez de mică să devin cineva, Moşule, să am o carieră şi mult succes. Pentru mine a contat doar partea profesională, mereu, iar de cea personală nici nu m-am ocupat. Anul acesta am înţeles că am făcut bine s-o ţin pe locul  doi şi-acolo o să am grijă să rămână pe viitor, să n-o mai las niciodată să îmi umbrească interesele. Promite-mi, Moşule, că  în anul ce vine n-o să mai fie ziduri de care să mă lovesc  fără să nu le pot dărâma. Promite-mi că nu vor mai fi lacrimi plânse în întunericul camerei până la epuizare, atacuri de panică de ţinut sub control, că eu cu mine ne vom înţelege bine fără să ne dispreţuim. Va fi succes, fericire, zâmbet, echilibru, va fi anul în care termin facultatea, mă angajez şi-mi fac o viaţă fără regrete. Va fi anul în care vei fi  din nou mândru de mine, Moşule, la fel cum voi fi şi eu.

Cu drag, Nicoleta

santa

Reclame