Gânduri pe hârtie CLXLXIII- I’m good enough to be Chanel to someone.
Bărbaţii îşi tratează femeile precum femeile îşi tratează lucruşoarele. Se observă în comportamentul lor de masculi toate nuanţele de atitudine pe care le remarci cu ochi (ne)experimentat la o femeie care tocmai şi-a cumpărat, să zicem, o poşetă nouă. Felul de a-şi trece degetele peste piele, adorator pentru cea naturală, superficial peste cea contrafăcută, felul de-a o purta, evidenţiind-o ca pe unic accesoriu sau divagând atenţia de la firma falsă prin celelalte accesorii, ocaziile de-a se afişa cu ea, la evenimente importante unde sare-n ochi ca orice lucru de lux sau zi de zi la pseudo-întâmplări cu iz rutinizat, felul de-a se lăuda cu ea celor din jur, lăsând calitatea ei să-i subjuge sau pur şi simplu făcându-i papagaligeşte reclamă ca-ntr-o piaţă, însuşi felul de-a simţi ceva când o pui pe umăr şi ieşi din casă- extazul posesiei unice sau doar conştiinţa necesităţii existenţei ei în viaţa ta-, totul vorbeşte despre diferenţieri. Ĩntre originale şi imitaţii, între autenticitate şi reproducere. Poşete sau femei, obiectul (pasiunii) nu prea e relevant în sine, căci modul de comportament se dovedeşte similar. Poţi să simţi fiori de fiecare dată când o atingi sau poate să fie doar confortul obişnuinţei de-a-ţi fi alături zi cu zi. Poţi să ridici mândru capul cu satisfacţia celui care ştie că ce-are-n mână nu-i minciună când te-nfăţişezi cu ea unui (alt) cunoscător sau poţi încerca să-i doseşti devierile din tiparul original, să-i evidenţiezi doar unghiurile din care ştii că nu se vede neşlefuirea-i. Poţi să-i preţuieşti valoarea pe care realitatea i-o dă dimpreună cu trecutul demn sau poţi să pretinzi c-ai dat pe ea cât nu face, să-i ridici preţul (doar) din orgoliul de-a nu recunoaşte că nu ţi-ai permis mai mult. Sau poţi, necunoscător fiind sau poate doar neexperimentat, să le tratezi pe-amândouă la fel ori să le-ncurci. Se-ntâmplă, desigur că se întâmplă, ce să ştii tu bărbat despre poşete sau femei când vorba aia misogină « toate-s la fel » în ochii tăi ? Poşetele-s de pus cochet pe umăr ca s-ascundă mărunţişurile inutile pe care sexul masculin le-ascunde econom într-un buzunar de jeans, femeile sunt de purtat completator la braţ şi între braţe. Şi la fel ca şi mai sus menţionatele poşete, femeile pot fi în sine tipare sau pot, în opoziţie, să reproducă clonat tipare. Neîncrederea în propria persoană, mirajul succesului care poartă pe bulevardul faimei pantofi roşii de la Prada, dorinţa de ascensiune, rivalitatea le-mping pe Eve să-şi abandoneze sinele original şi să adopte-un altul, născător de vampe, de mutilate nu doar trupeşte, ci şi sentimental, de nefericite care renunţă la ce sunt ele pentru a fi ce sunt altele. Oglinzi, oglinzi, oglinzi, te uiţi în jur şi nu mai vezi oameni, doar reflexii neflagelate, hibrizi cu irişi de sticlă şi monograme false, ştanţate nu pe eticheta hainelor, ci direct în piele…Asta-i lumea, aşa-i lumea ? Dacă da, măcar să nu intrăm noi înşine într-o oglindă, s-ajungem să-i reflectăm pe alţii. Sunt déjà prea multe copii, mai multe net decât originalele şi nu, nu te las nici de-a naibii să-mi scrijeleşti în piele marcă de brand de mân-a doua. M-am simţit prea mult timp un nimeni, o imitaţie deformată a alteia ca să mai accept să fiu din nou pusă în rând, în linie, în faţa portretului ei. Poate că numele meu nu-mi serveşte (încă) de renume, să –l scot spre oferire ca pe-o carte de vizită pe care s-o păstrezi cu deferenţă în portofel. Dar ştiu cumva în mine că-s suficient de bună şi-am resursele necesare să fiu Chanel pentru cineva şi nu doar un brand de mărfuri confiscate pe care să-l cunoască doar amatorii.
Sursa imagine: http://www.sewintriguing.blogspot.ro