Gânduri pe hârtie CLXLXII- I wanted you to stay

Şi cum aş fi putut eu să-i fi spus lui rămâi, rămâi cu toate că nu am nimic să-ţi dau, cu toate că nu pot să-ţi garantez nimic, nici ziua de mâine, nici măcar pe cea de azi, rămâi aici, pe loc, în loc, uită-ţi viiorul măreţ şi toată gloria pe care ai putea-o avea fără mine, rămâi unde eşti- unde suntem- doar pentru visele noastre ireale fără substanţă, fără bază, rămâi pentru că mi-e frică când sunt singură deşi îţi spun cu glas tare că nu mi-e şi bravez, rămâi pentru că eu te iubesc şi iubindu-te sunt egoistă şi vreau să rămâi, rămâi şi confruntă-te în continuare cu vidul şi cu anonimatul şi cu mizeria, nu doar ale tale ci şi ale mele, rămâi când toţi vor să te vadă plecat mai repede şi tu însuţi vrei să te vezi plecat mai repede, rămâi pentru partea aceea din tine care ştiu că e simplă şi pură şi bună şi pe care plecând ai pierde-o, rămâi pentru dimineţile alea în care dormim prea mult şi-n care eu îţi ard pâinea şi tu îmi pui prea puţin zahăr în cafea, rămâi pentru toate dăţile în care râdem ca nebunii fără să fim beţi şi pentru toate nopţile  când e prea cald sau prea frig sau prea nesomn şi discutăm filosofie inventată, rămâi pentru tot ce-i imperfect în noi  şi-n ceea ce avem sau jinduim s-avem, rămâi pentru toate melodiile pe care, fără să le fi cântat noi, le socotim ca  fiind « ale noastre », rămâi pentru că nu te vreau amintire şi pe tine, am prea multe cu oamenii din viaţa mea déjà, rămâi pentru că fără tine sunt adult şi cu tine sunt copil mai dinainte de a fi femeie, rămâi pentru că vrei tu mai mult decât vreau eu, ei, cum aş fi putut eu să-i fi spus lui asta, să-i torn o dezlânată dizeraţie cu accente de patetic la fel cum în soap-opera uşuraticele toarnă copii eroului pentru a-l (men)ţine lângă ele ?N-aş fi putut să-i spun şi nu i-am spus, el era în tren în gară şi pleca şi nu i-am spus rămâi şi mă durea gâtul de la cuvintele-nghiţite cum nu doare nici dacă înghiţi întregi fulgi de gheaţă şi a plecat cu ţipăt de fluier de pe peron, încredinţat cu bună-credinţă că aplecarea mea spre fereastra vagonului lui era semn de binecuvântare benevolă pentru sine şi nu dorinţa neverbalizată de a-l vedea sărind din mers spre a (mai) rămâne el însuşi, cu mine, în periferia noastră de necunoscuţi nefaimoşi şi simplu fericiţi.

stay__by_yumi_iko-d31v3r6

Sursa imagine: http://www.deviantart.com/art/stay-184529346

Reclame