Gânduri pe hârtie CLXLIX- Cea de-a 25-a literă a alfabetului

Şi-i spun că nu, nu m-am mai gândit la el de- să fie oare ?- un an. Nu, nici măcar în nopţile  târzii cu insomnie injectată-n ochii când, dimineaţa, te trezeşti cu cercăne. Păi cum adică şi la ce mă gândesc atunci ? La teancul de proiecte neterminate de pe birou, la câte stele sunt , stălucind, pe cer, la hainele pe  care-o să le pun pe mine a doua zi şi la zorzoanele cu care-o să le accesorizez, la cum voi fi eu peste ani, ştii tu, ca femeie, mamă şi profesionistă.. Da, ai putea numi asta şi ciclu, e cam ca un ritual din acelea de intră în reflex- nu, nu ca fumatul, ştii bine că nu fumez, mai degrabă ca o cremă detoxifiantă întinsă seara pe piele, -ntru mitică întinerire. Nu ştiu dacă e neapărat greu, ce întrebări ai şi tu, ştiu doar că nu mă mai bântuie aşa tare ca înainte, nu mai înghit cu-atâtea goluri pe metru pătrat de aer respirat. E ca şi cum te-ai uita într-o oglindă caldă, foarte aburită şi  raţional ştii că acolo ar trebui să se reflecte chipul tău, doar că nu-l vezi clar şi te gândeşti, pueril desigur, că ar putea fi oricine dincolo, nu doar tu. Nu, nu mă simt singură fără el, ştii doar că nu am timp să fiu singură cu ai mei devotaţi părinţi care (încă)-mi aduc micul dejun la pat în tavă de porţelan argintat şi cu temele la care trebuie să cuget- ştii, cum cuget eu- nainte de-a le scrie şi cu romanele pe care mi le propun să le citesc şi cu prietenii care mă ţin cu orele la telefon şi-n mall şi-n baruri cu decor cochet şi cu animalul de companie- nu contează că-i o pasăre, nu mai face discriminare- pe care trebuie să îl hrănesc şi să-l iubesc…Vezi, am o viaţă socială, încetează să mă mai vezi ca pe sfinxul sinistrat din Buşteni, dacă tot ţii morţiş să mă metaforizezi în rocă, fă să fiu barem una de la Stonehedge, să fac parte dintr-un ansamblu ! Dacă-s fericită ? Doar mă vezi şi tu : zâmbesc, am succes în tot ce ţine de profesie, am lângă mine oameni pe care ştiu sigur că pot conta, fac ce vreau şi simt şi-mi place…Şi dragostea? Ah, ţi se pare ciudat că o persoană ca mine, atât de avidă să o aibă, n-o mai aduce în discuţie nici măcar prin clandestină strecurare sugerată? E pentru că n-am (mai) întânit-o şi nemaiîntâlnind-o, am ajuns să n-o mai văd ca pe-un must-have, ci poate, eventual, ca pe-un obiectiv dintr-acelea pe termen lung ce implică chiar şi întregimea unor ani. Ce întrebare retorică, dac-o mai vreau, te-ai aştepta să-ţi răspund binomic, simplificat cu da sau nu ? Lasa-mă să-ţi spun doar că nu mai vreau s-o caut, dau ratare după ratare ca un fotbalist şutând ruinant în propria poartă şi e-devine-obositoare atâta sforţare. Ĩl ştii pe tipul ăla cu care-am ieşit săptămâna trecută ? Da, cel înalt şi cu zulufi de Adonis, de ziceai tu că seamănă c-o statuie clasicistă ? S-a purtat minunat, de la deschis de portieră şi până la cedatul hainei în favoarea mea. Un gentleman. Şi eu, ingrată fiinţă, mă gândeam, sinestezic, la alte portiere deschise şi la altă haină, cu miros specific de Calvin Klein. Uneori mi-aş pune conştiinţa pe genunchi şi-aş pălmui-o cu  apăsare, pentru toate dăţile când îşi aduce-aminte c-are şi opţiune de evocare, escroaca. Aşa e cu toţi, X e drăguţ şi accesibil şi după ce ieşim devine insuficient, Y e prea sigur de sine c-o să mă aibă şi siguranţa lui e ceea ce mi-l îndepărtează, Z crede că-mi dă ce vreau, fiind femeie, îmi pune-n braţe flori milioane-n roşu şi ciocolată scumpă-n ambalaj şi parfum de la Sephora  şi nu ştie că seara vanitatea mea nu-i doreşte lui trandafirii sub pernă, ci petalele uscate ca busuiocul de la alte flori, de-odinioară. Complicaţii. Dar nu, eu nu mă gândesc la el şi Doamne, Dumnezeule, nici nu-l vreau înapoi. Nu, nici măcar în nopţile  târzii cu insomnie injectată-n ochii când, dimineaţa, te trezeşti cu cercăne. La fel cum nu-i vreau nici pe X, Y ori Z. Pentru mine cred, ar trebui să se inventeze cea de-a 25-a literă a alfabetului.

the_love_factory_by_vampireDoLL

Sursa imagine: http://www.deviantart.com/art/the-love-factory-78815560

Anunțuri