Gânduri pe hârtie CLXLVIII- Din nou acolo

Dacă ar fi întrebat-o cineva, ar fi zis că-i  trecuseră cârduri de decenii peste amintiri şi le fragmentaseră-n crâmpeie, ca un bol de sticlă răsturnat de pala unei adieri de vânt-ntr-o cameră obscură, cu şezătoare de fantome. Uitase viaţa-şi  ca bolnavii de Alzeihmer, trăind doar, tocmită, cu ziua. Târâre, ar fi zis unii, supravieţuire- alţii. « Decizia mea ! »,  s-ar fi răstit ea la toţi aceia, cu mâna strânsă-n pumn pe inimă, şi ea înfăşurată în tifonul-pânziş al deceniilor. Nu mai avea boluri de umplut în sine, nu mai avea nici  conserve pe rafturi de suflet- bătea vântul în odăi de conac unde cândva- nu demult- erau baluri cu scânteieri de sfeşnic şi fluturări de rochii-n dans rotit. Umbla pe-acolo doar uşurel, ‘nălţată parcă pe pingele, fantomă ea însăşi, dar fără şezătoare. Se deprinsese a fi singură, în ea. Până deunăzi când, intrând în drum spre-o scurtătură de memorie îndelungată pe care se mai ducea în vremuri de restrişte, văzuse- simţise- plinul din boluri. Alzeihmer-ul din ea zvâcnise lung, c-un soi de deranjare patologică : « Cum adică nu te mai domin ? ». Da, chiar, cum adică ? se întrebase pipăind cu lungime de deget linia fină de sub curbura sânului, acolo unde, la-mbinare, pândesc cu lăcomie fie cancerul, fie sufletul. Şi sufletul era acum cel de zvâcnea, reactivat de viaţă ca un cancer. O nouă fază, ştiu ea  cu paloare în obraz, cu tremurat aproape. Zburau cârduri de decenii despovărând rafturile amintirilor conservate şi cineva, c-o mână presimţit de caldă, îi  re-aşternea pe paturi taftaua frumoaselor rochii de bal, reînnoite. Şi ea, ‘nainte de bolnavă(-nchipuită) era femeie, ah, voia să poarte crinoline şi să se-nvârtă pe pardosele goale, cuprinsă fiind de-aceleaşi braţe cu mâini calde…O nouă fază, oftă ea cu resemnare de cap déjà familiară, trece-va şi ea ca toate celelalte. Zvârlită cu raţiune în mişcări,  ca la şah, taftaua din rochii se târa la picioare de canapea, într-o scenă iterativă pe care devenise-acum în stare s-o vizualizeze cu ochi închişi. « Criza » ei mereu multiplicabilă, aşa o (de) numea. Ĩi luase ani întregi de tehnică s-o cunoască, ani întregi de dresaj al cârdurilor, ani întregi de rupt  în fâşii invitaţiile (lui) la bal. Acum zâmbea ca la-un triumf când se gândea la admirabila-i stăpânire de sine.Şi totuşi, şi totuşi, şi totuşi, erau momente când, ‘nainte de-a rejecta-ntru siguranţă tentaţia rochiilor, le cuprindea taftaua-n pumni şi-o priveghea ca-n nopţile  de stat la căpătâiul mortului. « Tu să mă ierţi, iubire, că-ţi întorc, din nou, spatele… »

room_by_martasyrko-d56lv9n

Sursa imagine: http://martasyrko.deviantart.com/art/room-313428875

Reclame