Gânduri pe hârtie CLXLIII- A lemon(ade) story

Țin în căuşul mâinii drepte un fruct de lămâie coaptă şi mă uit, deschis, la el. E galben, cu rotunjimi asimetrice în loc de colţuri, iar porii săi deschişi, nepăros-galbeni, emană un sesizabil, deloc subtil miros citric. Ȉl inspir amestecat cu oxigen şi-mi vin în minte, înşirate-n rafturi lungi, cu-nlănţuială între, toate odorizantele lumii cu aromă de lămâie, fie ele de cameră, pentru-aparate mari sau de maşină. Pe buze colindă, redeşteptate din Neanderthal de memorie senzorială,  poveşti cu maşini conduse cu viteză depăşită în nopţile de vară, când sucul de lămâie se-amesteca ameţit prin pahare cu lumini de glob diluate de alcool şi trupurile se mişcau  bezmetice  în spaţiul scaunelor din faţă, presând fluturat şi buze şi pomeţi şi geamuri. Adverbialul “cândva” îşi târâie temporaliatea îndepărtată pe circumferinţa exotic-a fructului din mâna mea (despre care eu am uitat cum că e exotic) şi-şi revendică dreptul de sta în orice cap de frază. Cândva, într-o bucătărie de garsonieră înstrâmtată, o fetiţă căsca lacom gura spre lingura cea plină de promisiunea cremei celei de lămâie, întinsă cu zâmbet matern. Cândva după cândva-ul antecedent, o limonadă sterpezită pe-o terasă de staţiune părăsită marca un început de-independenţă feminină, nu răzvrătită-gestual, dar profund internalizată la nivel mentalitar.  Cândva mai nu demult dar nici aproape, dragostea se rezuma aventuros la shot-uri de tequila acceptate nu pentru alcool, cât pentru strâmbătura sării şi-a roţii de lămâie roasă între dinţi şi-apoi la râs nestăpânit, flirtat pân’ dimineaţa când soarele era galben şi rotund şi neporos şi copt, de-ţi venea să întinzi mâna- sau paharul, ce era mai la-ndemână- să-ţi picure ‘nlăuntru stropi dregători, de trezeală. Cândva, un fruct nu era în măsură să devină o lume şi nici o lume întreagă nu avea capacitatea de a se metamorfoza cu plesnit nici măcar din deget, ci din comanda gândului scurtcircuitat, reducându-se la un fruct. Și-oricât de mult aş vrea să evit comparaţia Neanderthalului cu prezentul, nu mă pot abţine să nu-i permit realizarea şi constatările- că azi nu mai percep evenimentele scăldate-n lumină de galben, dar în schimb le simt, cu pregnanţă, gustul. Care e citric, puţin acidulat şi-n grade variate de acru.

…Undeva în casa-apartament în care nu sunt aproape niciodată singură, ceva-un sertar poate, sau chiar o uşă de dulap- se trânteşte şi Neanderthalul, efemer, se evaporă odată cu-nghiţitul meu în sec de gur-uscată. Ceasul de pe perete ticăie exasperant, iar eu  îmi trântesc fructul-obiect-de-contemplare pe masa dublată de lemnul tocătorului şi fac ceea ce-ar fi trebuit să fac, obiectiv, încă de la-nceput: o amărâtă de limonadă.

lemon_2_by_maykhiu

Sursa imagine: http://maykhiu.deviantart.com/art/lemon-2-80072750

Reclame