Gânduri pe hârtie CLXX: Răvăşeşte-O

E  unul din acele tipuri de feminitate care, la o primă, pe-sub-ochi, masculină  vedere, suscită atenţia  prin perfecţiunea detaliului şi caracterul (prezumtiv) inaccesibili. Poartă mai mereu haine office, poate nu scumpe de să scoată ochii din orbite, dar care-o fac s-arate ca o bussiness woman ce tocmai a încheiat contractul  vieţii sale. Până şi blugii, simplii, banalii blugi îi poartă atât de cu atitudine că ajung să se prefigureze, din obiecte vestimentare ordinare, într-un strat mulat de o a doua piele. Părul îi stă ca după o programare la salon, fără fire care să se revolte rebel împotriva direcţiei şi mirosind proaspăt a şampon şi-a fixativ şi-a libertate, iar când îl bate răscolit vântul arată ca-n reclamele la Taft. Machiajul nu e la ea o tehnică stridentă ci doar un mod de a accentua ceea ce natura a conturat deja, dar dacă-şi aţinţeşte privirea asupra ta rumegându-ţi o afurisită de idee, nude-ul fardului şi cele două linii anorexice de tuş de pe pleoapele superioare par a (te) străpunge  pân’ la nerv. Are manichiura impecabilă, neciobită nici măcar la milimetru şi cu model simplist, atât cât s-atragă privirea asupra mâinilor când şi le mişcă zvâcnit în discurs, conferind vorbelor forţa dublativ-a gestului. E calmă, senină, stăpână pe sine ca un regizor aşezat picior peste picior într-un scaun la filmarea unei scene de background. Nu râde niciodată cu hohot decât după ce-şi acoperă cu batista gura, abia dacă îţi dai seama când mestecă gumă şi spatele ei e întotdeauna drept ca urmând fidel cursul unei linii trase cu rigla. Îşi iese rareori din fire, iar dac-o face, cele mai urâte  combinaţii de cuvinte care-i „scapă” printe buze sunt „mama măsii” şi „la naiba”. Îşi pune conştiincios şerveţelul în poală când mănâncă şi mereu foloseşte tacâmurile, chiar şi-atunci când e  vorba de o banală pizza. Vorbeşte cu lejeritate despre aproape orice, iar dacă totuşi subiectul o depăşeşte se sustrage cu graţie discursului sau îl îndreaptă, cu subtilă coordonare, înspre o altă direcţie mai de teren familiar. Nu fumează, bea doar la ocazii şi e devreme acasă ca un copil crescut în austeritate familială. Citeşte eticheta produselor în super-market-uri înainte de  a le pune în coş şi merge duminica la biserică atunci când programul, doldora de „to do list-uri” i-o permite. Se scoală fără ceas şi face lucrurile pe ceas, respectă termenele-limită ca un sportiv traseul într-o cursă, bea apă călduţă cu lămâie dimineaţa înainte de masă şi nu se culcă niciodată fără să se spele pe dinţi, chiar dacă e, poate, ruptă de oboseală. Se dă cu parfum cât să emane adieri proaspete ca Zâna-Primăvară din compunerea unui copil de clas-a doua, poartă mănuşi de piele neagră iarna şi citeşte în autobuz când e aglomeraţie, înghesuită pe un scaun lângă vreo babă clevetitoare sau vreun gură-cască. Îi place muzica, nu o pasionează dansul, dar dacă  trebuie să-l practice obligată de circumstanţe nici nu zici că-i amatoare. Lucrurile îi ies bine, câştigă bine, relaţiile cu ceilalţi îi merg bine. E „successful” şi o ştie şi ea, o ştii şi tu. Doar că „successful” ăsta  pune bariere între voi. Nu prea…îndrăzneşti s-o tulburi, s-o scoţi din lumea ei în care totul „merge bine”. Te mulţumeşti cu a-i fi alături, a-i zâmbi, a face toate lucrurile alea de bun-simţ la care crezi că cineva ca ea se aşteaptă. Şi asta-i bine. Doar că, uneori, atâta „bine” o aduce-n pragul disperării. Pentru că tu o vezi la fel ca toţi ceilalţi, „successful” şi-o tratezi prin urmare ca toţi ceilalţi. Cu deferenţă. Cu un comportament care nu-i al tău de drept, dar pe care te simţi obligat să-l manifeşti faţă de o asemenea persoană. Nu-ţi zice, bineînţeles. Dar înăuntrul ei, din vreme-n vreme, vrea pur şi simplu să fie-un om, o „ordinary woman” . Pe care să-ţi permiţi s-o răvăşeşti fără să mai ţii seama că i-ai putea şifona rochia/ întinde machiajul/ strica coafura.

business_in_progress_by_sercanaratart-d4z39jjSursa imagine: http://www.deviantart.com/art/business-in-progress-300803599

Reclame