Gânduri pe hârtie CLXVII – Haos malign

Frământă-mi haosul  monocrom din minte cu degete aspre, îngheţate pân’ s-o preface-n pastă de argilă moale şi-apoi separă-l în bucăţi mari ca pe-o cocă  dospită şi-ncepe să-mi construieşti apoi cu el, din el,  deziderate noi şi universuri pertinente. Zideşte-mi din el castele înălţate turnat pe vârfurile neîmblânzite ale munţilor cu nume vechi, elfice şi lasă-mă să să mă plimb prin ele desculţă, să le dezmierd  cu mâna fiecare piatră şi curbură până-aş fi-nstare să mă orientez în labirintul lor de culoare, singură şi cu ochii închişi destins ca ai somnambulilor. Sapă-mi cu el fântâni adânci şi răcoroase în care să cobor pe şir de trepte strâmbe pân’ la izvor şi-acolo jos, în porţiunea  ’ceea  strâmtă unde pământul s-a îngemăna cu apa, lasă-mă să-mi plec smerit fruntea şi părul despletit şi să mă rog cu orele pentru nimic. Foloseşte-l drept îngrăşământ pe un teren natural pe care să plantezi apoi puieţi timizi de brad şi când s-o înălţa peste ani acolo pădurea cea falnică, du-mă la marginea lizierei şi lasă-mă să mă urc în copaci cu veveriţele, să mă înţep în ace verzi pân’ mi se va umple pielea de sânge zgâriat  şi să cad de pe ramurile încleiate de câte ori va fi nevoie până voi învăţa arta căţărării corect şi elegant. Construieşte-mi cu el o corabie cu pânze de un alb ieftin  care să plutească nici prea repede, nici prea moletic  şi  las-o să plutească cu mine pe catarg fără direcţie, pe ape adânci al căror fund de hău să nu-l poată atinge ancora, las-o să bântuie necunoscutul mărilor universale şi-apoi bucură-te când s-o-ntoarce într-un final la mal şi eu voi coborî  îmbujorată de soare şi de vânt pentru a nu vrea să mai plec în voiaj niciodată. Ia tot  haosul ăsta pe care-l port ca o maladie în mine zi de zi şi dă-i o formă şi-o culoare şi un sens, filtrează  mizeria reziduală a expectativelor mele expirate prin sita de bună-credinţă a personalităţii tale şi reciclează esenţa lor în ceva concret şi de calitate, într-o lucrare care să reziste în timp. Îţi las mintea mea pe mână fără să clipesc măcar, ba chiar îţi înfăşor şi degetele în jurul scalpelului ascuţit în prealabil la polizor. Şi-ţi spun: depaneaz-o. Extirpează haosul malign şi (îm)plantează în locu-i celule nu neapărat noi, dar mai funcţionale.  Să poată să imagineze singură  lumi paralele şi scenarii minunat de imposibile, aşa cum făcea atât de bine odinioară şi cum mi-aş dori să mai poate face  şi acum.

brain_spasm___school_by_remichanSursa imagine: http://www.deviantart.com/art/brain-spasm-school-41339132

Reclame