Gânduri pe hârtie CLXV – Preţiozitatea, bat-o vina!

Tendinţa impregnării limbajului cotidian cu expresii/cuvinte care mai de care mai pompoase care să scoată în relief cunoştinţele lingvistice ale vorbitorului nu există în societatea românească de azi, de ieri, ci de la bietul Caragiale încoace şi chiar de dinaintea epocii lui. Preţiozitatea  limbajului a fost mereu un viciu pentru cei avizi de epatare, dar care n-au în spate un bagaj destul de aprofundat de cunoştinţe (semantice şi nu numai), prin urmare aceştia  supralicitând în felul lor de a vorbi cuvinte complicate, străine şi de multe ori al căror sens nu-l au bine delimitat în minte doar pentru că „dă bine, mă face să par mai cult”. Fapt ce duce la exprimări pleonastice de tot râsul, truisme şi redundanţă  în cantităţi pantagruelice.  Societatea ne-a inoculat greşit ideea că mult înseamnă automat şi bun, iar majoritatea nu fac altceva decât să se conformeze orbeşte acestui „principiu”. Se umplu pagini întregi la bac, şapte,opt, zece chiar în loc de trei, se umplu cu  tot felul de aberaţii şi greşeli imbeciliza(n)te şi-apoi lumea se plânge că n-a trecut examenul deşi a scris, vai cât a scris. Când un elev/student e ascultat de un profesor şi n-a învăţat pentru materia respectivă, mai degrabă începe un joc stupid de „las’ că-l duc eu pe ăsta cu zăhărelul” învârtindu-se 15 minute în jurul aceleiaşi idei- suflată eventual de vreun coleg mai binevoitor- decât să recunoască deschis că nu ştie. Când avem un referat de făcut şi inspiraţia ne lipseşte secetos, începem să umflăm parcă cu pompa fiecare propoziţie, s-o inundăm cu lexeme bombastice care, în ciuda formei savante, nu spun nimic- totul doar ca să iasă paginile la număr. Folosim cuvinte mari când vine vorba de dragoste, de prietenie, de adevăr şi multe alte asemenea teme de circulaţie universală, dar cuvintele alea atât de pretenţioase de multe ori nu ne definesc, poate nici nu ştim naibii toate sensurile lor contextuale din DEX. Doar că n-am recunoaşte asta nici în ruptul capului. Ne-am creat o faţadă poleită de „intelectuali”  şi trebuie să ne-o menţinem, cu orice preţ, până la capăt. Învârtitul în jurul cozii ne e atât de caracteristic nouă, românilor, c-a ajuns să fie parte indispensabilă din noi, din personalitatea noastră. Numai că, dragii mei, se (cam) vede cine a autentic în ce zice şi ce nu. Îţi dai seama din gesturi, din uşurinţa cu care deschide gura în mijlocul unei discuţii pe un subiect trivial şi scoate cine-ştie-ce cuvânt emfatic care n-are neam ce căuta acolo. Spoiala culturală e evidentă şi uneori nici nu-i nevoie s-o dai înlăturant cu mâna de pe chipul interlocutorului, îi curge ea singură în şiroaie decolorante pe obraji şi dezvăluie realitatea, originalul din spatele măştii de spectacol. Pentru că, oricât de măiastru ar fi vopsit gardul pe dinafară, dindărătul lui se va auzi mereu mârâitul desconspirator al leopardului.

force_fed_lies_by_wishmistress-d3e1umgSursa imagine: http://www.deviantart.com/art/Force-Fed-Lies-204999496

Reclame