Gânduri pe hârtie XLIX-Mizantropie feminină

De-a lungul anilor şi-al timpului,perspectiva mea asupra lui s-a modificat radical,în funcţie de gradul meu zilnic de subiectivitate sau poate de stările mele de spirit,niciodată durabile,niciodată aceleaşi.L-am dărâmat şi l-am reconstruit de atâtea ori încât am ajuns acum să nici nu mai ştiu cum era el,cel de la început-cum era originalul.I-am sfărâmat cu ciocanul trupul dur de lut  în bucăţi,am dat cu el de pereţii camerei mele de atâtea dăţi că n-a rămas nici măcar o părticică care să mai fie întreagă.L-am ars pe rug în flăcările furiei şi l-am înfierat cu blestemele orgoliului meu de femeie rănită până când pielea i-a fost complet acoperită cu flori de crin.Am azvârlit în el cu cuvinte grele şi l-am ostracizat  şi  l-am hulit ca pe leproşi şi m-am dezis de el.Am invocat Furiile şi toate zeităţile morbide ale tuturor mitologiilor şi le-am trimis după el să-l înnebunească,să-l facă să cedeze psihic şi să nu-şi găsească refugiu decât ghemuit  la picioarele mele.I-am făcut wo-doo nopţi în şir,când eram prea plictisită sau nu puteam dormi şi-mi încercam colecţia de ace în ceara lui.I-am făcut atâta rău şi încă aş fi vrut să îi mai fac şi totuşi nicio clipă n-am simţit cu adevărat satisfacţia aceea   recomfortantă a răzbunării care să mă sature,care să mă umple…Ridicatul pietrelor pe care să le arunc înspre el mă extenua,iar durerea lui provocată în mod direct de mine mă făcea să tremur.Şi când aburii furiei se risipeau şi energia  dispărea,priveam la cel ciunţit din faţa mea,la ghipsurile lui şi la scotch-ul ce nu reuşea să ascundă urmele bucăţilor de „el” lipite ca la puzzle şi-mi ceream,umilă,iertare,ca un copil când face ceva rău.Şi-l îngrijeam apoi şi-l reparam ,cum procedează ceasornicarii cu ceasurile vechi şi-l făceam din nou să funcţioneze.Până a doua zi,când,din capriciu, îl dezmembram iar.

…Şi-uite-aşa am făcut din sufletul meu un martir.

misanthropy_by_peacenjoy-d4fwvmhSursa imagine http://www.deviantart.com/art/Misanthropy-268592921

Reclame