Ganduri pe hartie XLVIII-Ce vad orbii

Undeva prin anul II sau III de studenţie vor veni şi te vor lua pe tine,potenţial viitor medic,să te poarte prin săli duhnind puternic  a dezinfectant şi medicamente până vă veţi opri în cele din urmă într-un soi de cabinet oftalmologic.Acolo,pe un pat steril şi tare,va sta întins un pacient.Îţi vor cere să-l consulţi şi o vei face conştiincios.Îi vei verifica atent  irişii şi cristalinul,îi vei măsura distanţa focală şi-i vei face analize peste analize pentru ca în final să constaţi  surprins că e clinic sănătos.Şi totuşi,el nu va da absolut niciun semn că vede.Va sta acolo,în faţa ta şi va privi cumva prin tine,în timp ce tu îi vei consulta iar şi iar dosarul,încercând din răsputeri să înţelegi fenomenul.Şi-n timp ce vei face asta,îti vei da seama că nu e primul asemenea caz pe care-l întâlneşti,că ai mai vazut mulţi alţii asemenea lui colindând pe străzile oraşului tău,prin ţara ta,prin lumea ta.Sunt ei,oportuniştii,egoiştii,insensibilii,acei oameni care văd doar ceea ce vor să vadă şi care ignoră celelalte aspecte ale vieţii ca şi când ele nu ar exista.Sunt ei,cei care văd totul în roz şi pentru care totul e bine şi minunat şi perfect ,cei care nu ştiu să privească şi altfel decât subiectiv totul,chiar şi când nu e nimic subiectiv.Sunt ei,oamenii-struţ,cei care îşi ascund adânc capul în nisip  ori de câte ori nu ştiu cum să manevreze o situaţie şi aşteaptă ca furtuna să treacă  înainte să se dea din nou la suprafaţă.Sunt ei,oamenii aceia comuni din poeziile lui Eminescu,cei care nu depăşesc sfera gândirii stereotipe şi care nu reuşesc deci să înţeleagă că viaţa înseamnă mai mult decât satisfacerea nevoilor primare,cei care nu reuşesc să priceapă ironia ascunsă în spatele unei metafore care aparent sună bine şi care trăiesc doar pentru a fi la număr.Sunt ei,cei care se încăpătânează să creadă că tot ceea ce fac fac bine şi refuză să-şi admită propriile greşeli,îngropându-le sub preş şi  considerând vinovat pe oricine mai puţin pe ei înşişi.Sunt ei,vânătorii însetaţi de miraculos şi de măreţie,cei care aşteaptă în viaţa lor minuni cum nu s-au mai văzut,experienţe unice şi iubiri ca-n poveşti  fără să mai aibă ochi şi pentru lucrurile mărunte şi simple care dau de fapt adevărata valoare existenţei noastre.Sunt ei,pasivii,anesteziaţii,morţii vii,pentru care n-ar conta că universul se prăbuşeşte fărâmiţat în mii de bucăţele decât dacă una dintre aceste bucăţi ar cădea pe propriul lor drum şi astfel l-ar bloca.Sunt ei,cei care nu văd nu pentru că nu ar putea,ci pentru că nu vor să vadă,pentru că e mai uşor aşa ,iar oamenii,e un fapt demonstrat,preferă aproape întotdeauna calea mai uşoară.S-o ia pe scurtătură.Să evite problemele,să fugă de responsabilităţi şi angajamente,să acorde atenţie doar acelor detalii strict referitoare la propria persoană.Să caute mereu altceva,mai bun,mai bine,fără să-şi dea seama că ar putea fi extrem de  fericiţi cu ceea ce deja au.Dar nu.Ei aleargă şi caută şi aleargă şi caută,în timp ce viaţa,ignorată,strigă înspre ei şi le tot  face semne să tragă pe dreapta,să se oprească şi să răsufle puţin,atât cât să îi conştientizeze murmurul ce sună ca o parafrazare la melodia celor de la Taxi:”Unde cauţi tu,unde cauţi tu fericirea,nu ştii că-i aici!?”.Nu ştiu,săracii.Sunt incapabili să sesizeze şansele ascunse în ambalajul banal al diverselor ocazii,să-şi  găsească liniştea şi mulţumirea în lucrurile pe care le au azi,le trăiesc azi,le obţin azi.Pentru ei,cei ”orbi”,fie din alegere,fie din ignoranţă,miza cea mare e mereu ziua de mâine şi niciodată cea de azi,de unde şi lipsa împlinirii sufleteşti şi dramele existenţiale datorate faptului că nu reuşesc să vadă sau să se prindă de unele chestii,niciodată sau oricum niciodată la timp.Şi e trist.E firesc să-ţi proiectezi viitorul şi să-ţi doreşti evoluţia,însă când faci din asta nu un scop,ci o adevărata manie şi tragi de „azi” şi-l sacrifici pentru un „mâine” pe care-l vei sacrifica la rândul său pentru un altul fără să iei nimic din el-un moment special,un zâmbet,o clipă în care ai simţit că trăieşti şi că,aşa cum afirma Charlie,personajul principal din cartea/filmul „ The Perks of Being a Wallflower”,tu ca om „eşti infinit”-atunci te cam arunci singur în  infern şi cum se zice,ţi-o faci cu mâna ta.Ce e şi mai trist e însă faptul că majoritatea „orbilor” nu sunt conştienţi de starea lor.Ei trăiesc normal,ba chiar cred că „normalul” lor e cel bun şi nu înţeleg cum de ceilalţi,puţini la număr ce-i drept,pot face altfel.Ar fi în stare chiar să pornească cruciade împotriva celor care văd,din ce în ce mai rari,din ce în ce mai absenţi.Ştiţi povestioara aceea cu o ţară a nebunilor în care singurul om normal era regele,dar pentru că toţi în jurul lui erau nebuni a sfârşit şi el prin a înnebuni,devenind astfel asemenea lor?Înlocuiţi nebunii din poveste cu „orbii” şi obţineţi exact acelaşi efect ca cel actual,exercitat azi în lumea noastră.Se „orbeşte” pe rupte.Şi e tragic.Şi ţi-ai dori,ca potenţial viitor medic,să poţi face ceva pentru ei,să-i vindeci cumva,să-i faci să vadă ceea ce trebuie văzut.Doar că…nu prea ai cum.Nu te poţi lupta cu „orbii”.Unu la mână,nu te văd,deci pentru ei nu exişti,eşti doar o voce şi poate nici atât,poţi la fel de bine să fii vântul şi să fim serioşi acum,cine ascultă vreodată ceea ce  spune vântul..?Doi la mână,ca să ajuţi un om,trebuie ca el să-şi dea mai întâi acordul.Or ei,nerealizând că au o problemă,n-au să-şi dea niciodată acordul,n-au să te lase să faci nimic pentru ei-e instinctul de auto-conservare şi de auto-complacere dus în cazul lor până la extreme.

…Prin urmare,vei lăsa dosarul pe stativul de lângă căpătâiul pacientului,vei ridica din umeri a neputinţă şi vei ieşi repede din cameră.Ajuns undeva la o distantă sigură de camera cea sterilă,te vei opri şi te vei freca absent la ochi,cu ambele mâini,ca la conjunctivită.Dacă eşti destul de deştept,întreaga situaţie va constitui pentru tine un exemplu de „aşa nu” şi-ţi vei lua deîndată măsuri de protecţie să nu contactezi şi tu „boala.”Dacă nu…poate că ar fi mai bine să-ti cauţi de pe acum câinele şi bastonul.

blind_by_dkogluSursa imagine: http://www.deviantart.com/art/blind-116152888

 

P.S. Orbirea nu e doar un handicap fizic aşa cum au impresia cei mai mulţi dintre noi,orbirea e o problemă cât se poate de serioasă şi poate când ne gândim la „cei orbi” ar fi cazul să luăm în calcul şi sensul figurat al cuvântului.Şi dacă s-ar inventa nişte ochelari care să ne vindece şi de miopia spirituală,ce bine ar mai fi…!

Reclame