Ganduri pe hartie XLI-Chasing a dream

Într-o dimineaţă  obişnuită dintr-un viitor nu prea îndepărtat,undeva  în lume nişte oameni se vor trezi,îşi vor face toaleta şi se vor aşeza la masa din bucătărie să-şi bea cafeaua. Vor porni absenţi radioul,poate îşi vor căuta o poziţie mai confortabilă în scaun şi vor începe să răsfoiască presa scrisă în cautarea noutăţilor.Şi-atunci,aruncându-si ochii pe prima pagină a celei mai importante publicaţii naţionale,se vor îneca cu băutura fierbinte  din cauza uimirii.Pentru că articolul pe care-l vor vedea acolo va purta semnătura mea şi atunci ei vor înţelege în sfârşit  că nu vorbeam în vânt când le spuneam ca voi ajunge,prin scris,cineva.

O,ştiu că lumea jurnalismului e ca un hăţiş unde doar cei mai puternici răzbesc,unde,pe lângă vocaţie  îţi mai  trebuie şi  curaj şi îndârjire şi  multă îndrăzneală,ştiu că vor veni momente grele şi că probabil mă voi prăbuşi serile pe pat extenuată atât fizic  cât şi mental,dar nimic din toate astea nu mă va opri ori  descuraja să devin ceea ce mi-a fost scris să devin. M-am născut să scriu sau cel puţin asta îmi place mie să cred.E,cred,singurul lucru pe care-l pot face bine,singurul lucru  cu adevarat al meu.Iau pixul sau mă aşez în faţa tastaturii şi cuvintele pur si simplu curg din mine.Repede,firesc,sincer.Prin scris relevez tot ceea ce  simt,tot ceea ce gândesc într-un fel în care  nu pot s-o fac cu voce tare,pentru că dându-le glas,e ca şi cum le-aş lua cuvintelor toată importanţa.Nu pot să stau dreapta în faţa cuiva şi să-i spun „Te iubesc!” sau „Te urăsc!” sau „Îmi pare rău!”,pentru ca iese de parcă nici măcar eu nu cred ceea ce spun,darămite interlocutorul.Prefer,deci,să-i scriu şi să mă asigur că citeşte.O formă de laşitate?Da,bănuiesc că dintr-un anumit punct de vedere chiar asta e.Dar prefer mai degrabă  forma asta de laşitate decât absenţa ei totală.

 Şi când mă gândesc la cum a început totul…!Eram,cred,prin clasa a-IV-a ,doar o fetiţă cu părul prins în codiţe şi dresurile rupte mereu în genunchi când am simţit pentru prima oară ceva-admiraţie,prietenie,ceva mai profund,oricum-pentru un băiat.Însă,în loc să-i dau de înţeles asta aşa cum mă tot îmboldeau prietenele,pur şi simplu m-am dus acasă si m-am apucat să scriu o poveste în care el era personajul principal şi care,peste ani,s-a transformat în romanul cu care azi  inteţionez să-mi fac debutul ca scriitoare în lumea literară. Pentru că,vreau să fiu scriitoare la fel de mult cum vreau sa devin o jurnalistă de succes.Vreau să existe oameni care să-mi cumpere şi să-mi citească romanele  cu aceeaşi fervoare cu care o fac şi eu în cazul altor scriitori şi vreau totodată să  devin un editor de renume în presa scrisă.Vreau să găsesc o manieră nouă de creaţie,a mea,vreau să impresionez,să emoţionez şi să şochez prin scris,vreau să-i calc pe urme celui care a consolidat  prin lucrările sale dorinţa asta a  mea de a mă „dedica cuvintelor”:I.Teodoreanu.Vreau,până la urmă,să fac ceea ce-mi place şi nimic mai mult.

 …Mâine plec la Bucureşti,iar poimâine susţin simularea examenului de admitere la Facultatea de Jurnalism.Nu ştiu cum va fi.Tot ce ştiu e că există o mare diferenţă între  felul în care scrie un scriitor şi cel în care scrie un jurnalist,iar eu   va trebui să nu  uit asta. Şi totodată,va trebui să arat cât de creativă şi originală şi spontană se presupune că sunt- sper că suficient pentru ceea ce aşteaptă ei,dar mai ales eu,de la mine.

dream_by_hellronSursa imagine: http://www.deviantart.com/art/dream-57413377

https://www.youtube.com/watch?v=c-3vPxKdj6o

Reclame