Ganduri pe hartie XXXV-Bantuind prin Oz

M-am regasit azi-noapte cutreierand Oz-ul.Erau in mine scrasnirile de lasitate ale leului,care,desi liber,era totusi prizonierul propriei existente ratate.Mergeam greu,tarand dupa mine greutatea lanturilor  de metal ce-mi incatusau mainile si picioarele ca niste basilisci,dar totusi mergeam cat puteam eu de repede.Din spate se auzeau puternic tipetele vulturilor imateriali ce doreau sa-mi scoata sufletul din piept si sa-l sfasie pana n-ar mai fi ramas nimic din el.”Venim dupa tine!” strigau,cu ciocurile lor  ascutite  pline de sangele uscat al sufletelor altora.As fi vrut sa ma opresc si sa le strig:”Veniti!Nu ma tem de voi!”.Dar ma temeam.Eram lasa.Prea lasa.

…Am continuat sa merg.Noaptea,Orasul Smaraldelor era de onix:opac pentru ochi,dezolant pentru inima si minte.La poarta palatului,soldatul de paza dormea palid in post,asa ca am trecut pur si simplu pe langa el si am intrat.Coridoarele erau pustii.Mirosea a mucegai,speranta moarta si desertaciune,dar trebuia totusi sa respir.Cu zgomot de catuse frecate de pardoseala,am navalit in Sala Tronului si m-am oprit exact in mijloc.Era liniste.Eram singura.Aparent.

-Oz!am tipat.Unde esti?Arata-te!Ajuta-ma!Am nevoie de ceva si stiu ca tu mi-l poti cu siguranta da…20 de secunde de curaj nebunesc,doar atat iti cer,nici una in plus!Doar 20 de secunde in care sa fac orice,fara sa-mi pese de consecinte,de nimic!Sa iau sabia si sa-mi infrunt vulturii.Sa spun lucruri simple ca „buna” sau „imi pare rau” sau „te iubesc”.Sa fiu eu.Sa-mi infrunt temerile:de repercursiuni,de inaltimi,de singuratate.Sa apas play la o afurisita de melodie pe care mi-e frica s-o ascult din cauza a ceea ce trezeste in mine.Sa dau glas sentimentelor si gandurilor fara sa le cosmetizez mai intai.Sa-mi privesc amintirile in fata,sa nu mai incerc sa le repudiez ori de cate ori vin.Te rog,da-mi 20 de asemenea secunde si fa din lasa de mine o luptatoare…

M-am oprit tremurand in lanturi,innecandu-ma cu propria-mi saliva.Era tot  liniste.Eram  tot singura.Si nu mai era doar o aparenta.

…Pe coridoare se auzeau vulturii tipand si stiam ca veneau dupa mine.Era sfarsitul.M-am intins pe jos,mi-am dezgolit pieptul si am asteptat.Am auzit zgomot de aripi si am  simtit prima miscatura sfasiindu-mi carnea si oasele,am simtit ciocul scormonind dureros printre coaste in cautarea sufletului si tragand de el afara.Si am murit,pe dalele de piatra ale palatului unui Oz inexistent,pe care-l cautasem innebunita si in care crezusem cu toata fiinta mea de muritoare lasa …!

ozSursa imagine: http://www.deviantart.com/art/The-Great-and-Powerful-OZ-52122398

P.S. Ceva ciudat 😀

Reclame