Ganduri pe hartie XXXIV-Cugetari despre suferinta

 -Buna ziua,domnule doctor,m-au trimis de la Constanta.Au zis ca ei nu mai au ce-mi face si sa vin aici,ca poate dumneavoastra…Fisa de trimitere?Da,imediat,e pe aici pe undeva,ascunsa…Poftiti!E grav,nu-i asa?Ah,fireste ca e grav,doar in fiecare secunda ma atentioneaza simturile astea afurisite…In fiecare secunda le aud tipand „Suferim,suferim,auzi-ne,omule,cum suferim…!”Ha,de parca as putea cumva sa le ignor…Suferinta asta,domnule doctor,ma distruge.Ma innebuneste.E ca si cand as trai cu focuri aprinse peste tot in interiorul meu.In gat.In inima.In maruntaie.Le simt arzand acolo,adanc in mine si-mi vine,domnule,sa urlu.Ca lupii pe coclauri.Si deschid gura sa las sa iasa disperarea si amaraciunea si frustrarea si tot ce mai e negru pe dinauntru si ce credeti?Nu iese nimic.Totul ramane inauntru,carburant pentru focurile care se intetesc si mai tare,ca si cand ar sufla cineva,sadic,peste ele…

…Ma scuzati,ce ati intrebat?A,din ce pricina sufar,ca nu e consemnat nimic pe fisa…Sa va spun,doctore,pricina durerii mele nu-i una fizica,s-o depistezi mata c-o radiografie.Ma doare inima,e-adevarat,dar nu ca si organ,ci ca si suflet.O simt   ca o pernita de ace,strapunsa,ferfenitita si trebuie sa duc intr-una mana la piept,sa ma conving ca-ntr-adevar nu sangereaza nimic.Ce, Doamne-iarta-ma-am facut   de sufar asa,animalic?Nu va lasati inselat,domnule doctor,19 ani e totusi o viata de om si-n viata asta s-au intamplat destule…Am pierdut-fiinte dragi,sperante,sanse-si-asta fara  ca macar sa  fi pariat la vreun joc stupid de cazino…Am iubit cu toate fortele,cu tot ce aveam si eram eu ca om si totusi mereu persoana cea mai nepotrivita…Am fost umilit,ignorat,injosit,judecat si condamnat,iar toate  lucrurile astea au avut si ele,firesc,urmarile lor,printre care si suferinta asta,blestemata!Poftim?Curabila?Boala mea?Adevarat?Dar…Adica… Cum sa tratezi ceva atat de fara cap si coada,ca doar n-are radacini s-o smulgi cum faci c-o buruiana nepoftita!Tratamentul cu timp?Iacaa,ce dracovenie mai e si asta?Sa las zilele sa treaca una dupa alta,chiar daca doare,in timp ce eu imi vad in continuare de viata mea?Pai si va trece?Aha,se vor inchide ranile si durerea va pali,redusa  la tacere sub cicatrici ce intr-o zi,vor disparea,poate,si ele….Si eu care credeam sa-i doar asa,o vorba-n vant cand oamenii spuneau ca timpul vindeca toate cele…Da,vad acum ca poate chiar e-adevarat,ca poate timpul chiar e  leacul magic pentru toate tipurile de rani,fie ele trupesti sau spirituale…Pai atunci,daca doar atata e de facut,ma voi duce acasa si ma voi pune pe asteptat acea zi in care ma voi trezi dimineata si voi fi vindecat!Va multumesc,doctore,pemiteti-mi sa va strang mana,a fost o onoare sa…Onorat,dumneavoastra?Una din cele mai puternice persoane pe care le-ati cunoascut,eu?Scuzati-ma ca va intreb,dar cum vine asta?Gradul de tarie al unei persoane e direct proportional cu cantitatea de suferinta indurata?Asa deci,sa suferi are pana la urma si avantajele sale…!Te intareste ca si caracter,te imunizeaza astfel incat data viitoare sa nu mai comiti aceeasi greseala,iti deschide noi perspective…Suferinta nu e  agreabila pentru nimeni,dar totusi ea este o conditie esentiala in procesul de evolutie al unei persoane,ca din experientele sale dramatice invata omul cel mai mult…Atunci,poate c-am invatat si eu ceva,dar orbit de intensitatea suferintei mele,nu mi-au mai ramas simturi treze sa  observ…Poate c-o sa aflu,curand sau poate candva,intr-un viitor indepartat…Apoi,ce va fi sa fie.O zi buna,domnule doctor.

Pain_by_rattlemouseSursa imagine: http://www.deviantart.com/art/Pain-22136370

Reclame